Pe DN 13A, la km. 20+400 m, în afara localităţii Trei Sate, un bărbat, de 50 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a surprins şi accidentat o femeie, de 51 de ani, din judeţul Bacău, care în calitate de pieton s-ar fi aflat în traversarea neregulamentară a drumului public.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a femeii, de 51 de ani.

În cauză, cercetările sunt continuate de către poliţişti, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Poliţiştii mureşeni recomandă pietonilor să adopte un comportament preventiv, deoarece acesta le conferă un plus de siguranţă. Astfel:

– Traversaţi strada doar prin locurile permise!

– Asiguraţi-vă înainte de a vă angaja în traversare!

– Evitaţi, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă!

– Nu uitaţi! Pietonul se opreşte mai uşor decât autovehiculul, în condiţii dificile de drum!

IPJ Mures /  Foto: colaj arhiva