A depăşit și consumul de sucuri…

Apa plată îmbuteliată a devenit una dintre cele mai profitabile afaceri. În toată lumea se cheltuiesc sute de miliarde de dolari pe an. Companii mari precum Nestle, Pepsi sau Coca-Cola au început să exploateze această nişă. Lucru de înţeles de altfel, pentru că la nivel global consumul de apă îmbuteliată a depăşit consumul de suc.

În unele cazuri, apa de la robinet este chiar mai sigură decât cea îmbuteliată, întrucât prima este verificată mai des, excepţie făcând puţurile proprii care de obicei nu se bucură de aceleaşi verificări riguroase.

De asemenea, un studiu recent a identificat faptul că aproape jumătate din cantitatea de apă îmbuteliată este derivată din apa normală.

Producţia de apă îmbuteliată, alături de recipientele acestora, necesită un proces complex. Un studiu publicat în jurnalul Environmental Research Letters a scos la iveală că în jur de 32-54 de milioane de barili de petrol au fost folosiţi pentru producţia apei îmbuteliate consumate în Statele Unite.