CS Juvenes a organizat la final de saptamana primul turneu internațional de șah organizat în Târgu Mureș după ani de zile de absență a acestui sport din peisajul competițional mureșean. Reacțiile nu au întârziat să apară în urma Turneului internațional de șah – Open Tîrgu Mureș 2019:

„Nu am cum să nu scriu câteva cuvinte – din perspectiva nu a unei antrenoare sau foste jucătoare profesioniste ci a unui părinte, părinte de copil de 6 ani pasionat de șah care a participat pentru prima oară la un „concurs de oameni mari” – despre openul internațional desfășurat în perioada 17-20 octombrie la Târgu-Mureș, organizat de Juvenes-Baratosi Daniel, antrenor și jucător activ, concurs de șah la care au participat și câțiva copilași brașoveni deși competiția a fost destinată adulților…adică a fost „open”, fără limită de vârstă…toți cei care au dorit să se înscrie au jucat împreună, copii și adulți.
Condițiile de joc au fost excelente…eu m-am simțit ca la un concurs în occident: sala de joc la hotel de 4 stele, la parter bar și spațiu de așteptare pentru părinți, apă și dulciuri pentru participanți, mape pentru scris partida, primele mese s-au putut urmări live, fotograf oficial cu poze postate pe pagina Facebook a clubului Juvenes la fiecare rundă (cu absolut fiecare participant) etc.
Arbitrajul a fost și el impecabil, arbitrii au fost toți cu foarte multă experiență: Baratosi Iosif Gavril, Muntean Ciprian-Sorin, Gál Imola Katalin. Adică am stat tot timpul de-a lungul celor 7 runde pe holul din fața sălii la cererea fiului meu – care m-a rugat să nu intru în sală…să îl aștept acolo, căci vine el… (vreo 14 ore în total, cam 2 ore/partidă) – nu am auzit vreo reclamație, ceartă, etc. Dacă or fi existat, probabil s-au rezolvat rapid și diplomatic căci până la mine nu a ajuns nimic.
La competiție au participat 3 mari maeștri și 6 maeștri internaționali. Eu m-am bucurat tare că fiul meu a avut ocazia să joace în aceeași sală cu cei 3 mari maeștri participanți la concurs, că marii maeștri au venit să îl salute, să îi vorbească, să facă poze cu el și să îi dea autograf (mulțumesc MM Vlad Jianu și MM Manolache Marius), că unii maeștri internaționali au venit să îl încurajeze și să joace fotbal cu el după rundă (mulțumesc MI Manea Alexandru – seara copiii doar despre asta au povestit: „auzi, un maestru internațional a jucat fotbal cu noi”), sentiment pe care i l-am transmis se pare și fiului meu, care a înțeles că despre toate acestea a fost acest concurs, nu despre cupe și medalii.
După terminarea ultimei runde noi a trebuit să revenim la Brașov, nu am mai putut aștepta clasamentul și festivitatea de premiere. M-a bucurat însă să aflu că Vladimir a fost premiat nu doar ca fiind cel mai tânănăr participant (nici nu știam vârsta celor peste 100 de participanți, nu știam că Vladimir a fost cel mai mic) dar și ca având cel mai bun rezultat sub 8 ani baieti – premiat cu medalie și cupă.
Targetul lui Vladimir a fost oricum atins, chiar depășit: 3 victorii din 7 runde, 5 partide jucate cu adulți, respectiv cu 5 jucatori cu ELO, performanța ELO de 1269.
Eu în sală nu am intrat după începerea rundei, așa cum am scris, dar m-am uitat la pozele oficiale postate pe pagina Juvenes:
https://www.facebook.com/CSJuvenes/
M-am bucurat tare să văd cum fiul meu „se suia pe masă” ca să fie de înălțimea adulților cu care juca, în loc să pară intimidat. A luptat la fiecare rundă, cel puțin în încă una a fost net câștigat, iar pe adultul cu ELO 1324 (Marza Teodor ) l-a bătut frumos, cu sacrificiu de turn pentru a câștiga dama (foto mai jos)

S-au desfășurat cel puțin 3 concursuri „tentante” pentru copii în același weekend (București și Sinaia), dar mă bucur tare mult că am ales concursul de la Târgu-Mureș, nici nu aveam cum să alegem altceva fiind orașul meu natal. Mă bucur tare mult că un astfel de turneu a avut loc tocmai la Tg-Mureș, că fiul meu a întâlnit adversari pe care și eu i-am întâlnit în competiții acum 30 de ani (Velcherean-runda 1), că am reîntâlnit oameni pe care nu i-am mai văzut de 30 de ani, oameni care încă joacă șah cu aceeași plăcere (domnul Juncu, în vârstă de 72 de ani – domnule Juncu, dacă aveți Facebook, să știți că sunteți neschimbat :)), că mi-am reîntâlnit unul din foștii antrenori, că foști elevi de-ai mei, acum adulți, au venit să mă salute și să mă întrebe dacă îi mai țin minte după 20 de ani 🙂
Felicitări încă odată organizatorilor și mulțumim pentru invitație!” a scris de Claudia Sofronie.

Sursa: CS JUVENES