Un ordin de protecţie provizoriu a fost emis de către poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş, faţă de un bărbat, de 57 de ani, din Târgu Mureş.

La data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 22.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş au fost sesizaţi despre faptul că într-un imobil din localitate a avut loc un scandal în familie.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că la aceeaşi dată a.c., în timp ce se afla în locuinţa comună, pe fondul consumului de alcool şi a unor discuţii în contradictoriu, un bărbat, de 57 de ani, şi-a agresat fizic concubina, de 50 de ani.

După evaluarea stării de fapt, poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu faţă de bărbat, pe o perioadă de 5 zile, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie.

IPJ Mures/ Foto: colaj arhiva