Cum s-a băgat gunoiul sub preș! A mințit sau a fost mințit președintele…

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a vizitat, sâmbătă seara, câteva sectii ale Spitalului Clinic Judetean de Urgență din Tîrgu Mureș, din pacate, doar cele care arata bine. Astfel, la finalul vizitei electorale de lucru, presedintele s-a aratat incantat de cele vazute. Cum si minciuna e vorba, si omisiunea e tot un fel de minciuna!

Unii dintre voi isi mai aduc aminte de celebrele pregătiri dinaintea vizitelor lui Ceausescu la Tirgu Mures, cand totul era programat „ca la carte” astfel încât președintele sa vada doar „laptele și mierea”, altii, cei mai tineri dintre noi, am avut ocazia să vedem asta ieri, tot la Tirgu Mures, doar cu alt președinte in prim plan, Klaus Iohannis.

Așadar, președintele in exercitiu a fost plimbat prin cateva sectii ale SCJU Tirgu Mures, cele conduse de oameni apropiați lor, care, astfel, au avut acces la fondurile necesare pentru modernizare. Aceștia, fac parte fie dintre cei care doresc sa candideze, fie dintre cei care-i sprijină, din motive de interes evidente.

Pe metoda gunoiului sub preș, Klaus Iohannis NU a fost dus, in cadrul aceluiasi spital, in aceiasi clădire, pe multe alte sectii care se afla in stare groaznică, dotate la nivelul anilor in care Ceausescu efectua vizitele.

Ce se va întâmpla? Nimic bun pentru pacienți. Se vor direcționa probabil sume si mai mari pentru aceste sectii, deja beneficiare din plin, iar celălalte, adică majoritatea, vor rămâne la fel. La fel cum vor rămâne si problemele cu care se confruntă pacienții, de la lipsa dotărilor pana la cea a medicamentelor etc.

De Spitalul Clinic Județean Mures, probabil nici nu i-au spus că ar exista, acolo greu găsind ceva „bun de tras in poze”.

Iata si cateva imagini de la vizita ceaușistă a presedintelui Klaus! Insa, pacienții stiu realitatea din secțiile „omise” in timpul vizitei electorale de lucru. Publicam pe cat posibil, imagini in care nu apar medici adevarati, doar pe cei implicati politic…

MS / Foto: colaj fb