Cea mai mare reţea socială a trecut la fapte şi a început să testeze ascunderea numărului de like-uri al posturilor, pentru a vedea ce efect are asupra oamenilor şi cum se schimbă exprimarea acestora în cadrul reţelei.

După ce vreme de mai multe luni a testat formele şi mijloacele tehnice prin care ar fi mai bine să realizeze această modificare, Facebook a început testele propriu-zise direct în cadrul reţelei sociale.

Astfel, pentru început doar în Australia, Facebook nu mai afişează sub postări numărul de like-uri.

Utilizatorii pot vedea sub postări un text de genul “Lui X şi altor persoane le-a plăcut această postare”, X fiind aici unul din prieteni, potrivit News.ro.

Un click pe acest text va deschide o fereastră, ca şi până acum, unde poate fi văzută lista cu toţi oamenii care au dat like. Aici, dacă ţine neapărat, utilizatorul poate număra manual, pentru a vedea câte like-uri a primit.

Ascunderea numărului de like-uri pe Facebook vine la puţin timp după ce un test similar a început să fie derulat şi pe Instagram. În acest caz, testul este limitat la nivelul Canadei.

Testarea ascunderii numărului de like-uri atât pe Instagram, cât şi pe Facebook, arată cât de serioasă este compania americană legat de acest aspect şi că, în funcţie şi de rezultatele testului, sunt şanse mari ca aceasta să devină o nouă normă.

Oficial, Facebook spune că face acest lucru pentru ca oamenii să se simtă mai bine fără presiunea succesului propriilor postări. Fără această presiune, compania americană speră ca utilizatorilor să le vină mai uşor să posteze şi, astfel, să crească numărul postărilor.

Sursa: news.ro