Un mureşean a fost depistat în trafic, cu o alcoolemie de peste 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, datorită sesizării făcute de către H.T., un bistriţean, în vârstă de 18 ani

La data de 23 septembrie a.c., ora 22:09, un tânăr, în vârstă de 18 ani, din Bistriţa, a sesizat Poliţia, prin SNAU 112, cu privire la faptul că se deplasează pe o stradă din municipiul Bistriţa, în spatele unui autoturism care circulă haotic, pe sensul opus de circulaţie.

La scurt timp, poliţiştii Biroului Rutier au identificat autoturismul respectiv, staţionând, la volanul acestuia aflându-se un bărbat, de 43 de ani, din judeţul Mureş.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud îi adresează mulţumiri tânărului bistriţean pentru felul în care a acţionat şi pentru modul în care a înţeles să sprijine poliţia bistriţeană în identificarea cetăţeanului mureşean aflat la volan sub influenţa alcoolului.

Sursa: IPJ BN / Foto: colaj arhiva