Reprezentanţii Tribunalului Sibiu au anunţat, în această seară, că magistraţii au admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu şi au dispus arestarea preventivă a zece dintre persoanele cercetate în dosarul mitei pentru verificarea tehnică a autovehiculelor (detalii aici).

Decizia Tribunalului nu este definitivă şi poate fi contestată în termne de 48 de ore.

”Prin ordonanţa din data de 11.09.2019, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reţinerea unui număr de 11 suspecţi pentru o perioadă de 24 ore, pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie şi complicitate la comiterea infracţiunilor de corupţie. Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 12.09.2019 a fost pusă în mişcare a acţiunea penală faţă de 13 dintre suspecţi”, au precizat procurorii.

Dosarul a fost înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de 10 dintre cei 11 suspecţi reţinuţi, dintre care şeful Reprezentanţei RAR – Sibiu şi 2 ingineri din cadrul Registrului Auto Român – Reprezentanţa Sibiu, un inginer din cadrul Registrul Auto Român – Reprezentanţa Vâlcea şi un agent de poliţie în cadrul I.P.J. Mureş – Postul de Poliţie Băgaciu.

Sursa: news.ro /  Foto: colaj arhiva