Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în zilele de 30 şi 31 august 2019, pe DN14A, la kilometrul 39 + 600 de metri, în apropierea localităţii Cucerdea, judeţul Mureş, traficul va fi întrerupt pentru intervale scurte de timp (aproximativ 20 de minute), pentru a permite executarea unor lucrări la partea carosabilă – montarea a cinci grinzi prefabricate la pasajul peste Autostrada A3.

Lucrările se execută doar pe timpul zilei, în intervalul orar 07:00 – 19:00.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile piloţilor de circulaţie, să manifeste disciplină în trafic şi să conducă prudent.