Un tânăr de 27 de ani s-a ales cu un dosar penal pentru că a folosit o dronă pentru a filma o nuntă care se desfășura la o biserică din Bistrița, scrie Mediafax.

Jandarmii au prins, aseară, un bărbat de 27 de ani care a ridicat de la sol o dronă, fără să aibă autorizaţie în acest sens. Tânărul a folosit drona pentru a filma într-o zonă din orașul Bistriţa deasupra unui lăcaş de cult unde avea loc o cununie religioasă.

„Conform prevederilor legale în vigoare acest lucru se poate efectua doar dacă proprietarul posedă un certificat de înmatriculare sau identificare şi autorizaţie de navigabilitate. Pentru că tânărul nu deţinea aceste documente, pe numele său au fost întocmite actele de sesizare pentru exploatarea unei aeronave fără ca aceasta să posede un certificat de înmatriculare sau identificare şi un certificat sau o autorizaţie de navigabilitate sau documente echivalente”, arată Jandarmeria Bistrița.

MS / Foto: colaj arhiva