Las aici câteva considerente preliminare, după ce azi noapte un bărbat internat la Spitalul Săpoca a atacat mai multe persoane, dintre care, până la această oră, patru au decedat și alte nouă sunt rănite.

Din informațiile făcute publice, bărbatul de 38 de ani se internase voluntar pentru tratament al dependenței lui cronice de alcool/ asistarea sevrajului. Deocamdată presa caută să înțeleagă ce anume s-a întâmplat, și – din câte am înțeles – declarația directoarei spitalului este că bărbatul se afla într-un episod psihotic acut.

Trebuie să insist, înainte de orice, că majoritatea persoanelor cu psihoză acută/ cronică NU sunt violente, sau dacă se angajează în comportament agresiv e pe fondul agitației și/sau anxietății, nicidecum escaladării homicidare. Ce este cel mai probabil că s-a întâmplat la Săpoca este un furor, o formă rară, extremă și periculoasă de tulburare a comportamentului, nu nepărat asociată psihozei, cât mai degrabă unei patologii organice de tip epileptic. Ce se știe mai puțin despre alcool este că, fiind o neuro-toxină, atât în faza de intoxicație cât și în faza de sevraj este capabil să scadă pragul convulsivant.

Drept urmare, dacă o persoană are factori de vulnerabilitate, e posibil că va face crize convulsive, sau – mai rar – episoade de agitație, confuzie, cu agresivitate.
Pe de altă parte furorul este indiscriminat.

Prieteni de-ai mei care lucrează în Poliție mi-au povestit de experiențe avute, de-a lungul timpului, cu unii consumatori de substanțe care, sub influență, mai ales dacă aveau istoric de violență, erau foarte greu de contenționat, chiar de persoane cu pregătire specială în domeniu. Caracterul dezorganizat al furor-ului este contrazis, cel puțin la nivelul declarațiilor din această dimineață, de directoarea spitalului, care spune că bărbatul a atacat doar pacienți, nu și personal medical. Asta sugerează că, și de sub umbrela unei descărcări paroxistice de violență, persoana era capabilă să deosebească între cei pe care i-a lovit, și cei pe care nu i-a lovit.

Adiacent, trebuie spus că, și acolo unde motivația unui act violent este psihotică, asta nu degrevează individul de responsabilitate în fața legii câtă vreme expertiza va fi dovedit că înțelege ce se întâmplă, devreme ce lovește, anume că pune viața altei persoane în pericol (independent de motiv).

Chestiunea de clarificat, finalmente, este dacă persoana în cauză avea antecedente penale sau istoric de violență. Șansele sunt că da, ba mai mult, șansele sunt că era cunoscut clinicii (sau altui centru de psihiatrie), respectiv că era cunoscut inclusiv poliției pentru fapte similare, sau încadrabile în același spectru.

După cazul de la Caracal am văzut mai multe comentarii defensive ale unor colegi de breaslă privind eventuale colaborări cu forțele de ordine. E nevoie de o platformă mai bună de cooperare. Evident, rolul psihiatrului NU este să furnizeze informații despre sănătatea pacienților lor. Pe de altă parte legea este restrictivă prin aceea că o eventuală conversație nu poate avea decât în preajma riscului ”iminent” de escaladare a comportamentului, termen care este nu doar inexact, dar și subiectiv. Cine evaluează iminența, cum este ea operaționalizată, nimeni nu știe. La fel de bine cum, până la săvârșirea unei fapte ori infracțiuni, nimănui n-ar trebui să-i fie îngrădite drepturi și libertăți.

Acestea fiind spuse, medicii, procurorii, polițiștii ar trebui să aibă module comune de pregătire periodice. Pentru că experiența poliției privind escaladarea comportamentului este extrem de relevantă, comparativ – să zicem – cu cea a unui psihiatru care poate a citit despre astfel de cazuri doar în cărți (despre personalul mediu nu mai vorbesc).

Ce s-a întâmplat azi noapte la spitalul Săpoca este îngrozitor, și va reverbera în întreaga comunitate psihiatrică. Presiunea la care sunt supuși medicii, vulnerabilitatea lor dar și a pacienților lor în anumite situații, toate fac parte dintr-o conversație care mult prea mulți ani a fost amendată de autorități ca fiind neinteresantă, sau neimportantă. Nu poți să nu-ți pui întrebarea, privind la corespondențele în psihiatrie ale celor două cazuri recente/ Caracal respectiv Săpoca/ privind complicitatea morală a Statului în ce privește înzestrarea serviciilor de asistență în Sănătate Mintală (sau, mai exact, lipsa de înzestrare).

O dată în plus am să o spun: faptele sunt despre victime și agresori, despre consecință dar și despre mintea făptașului la momentul acțiunii. În schimb mediul în care se întâmplă, ecologia violenței, constituie o placă Petri pe care cresc patogenii favorizanți crimei.

Am văzut mulți pacienți, în cariera mea, cu internări anterioare la Săpoca. Și sunt câțiva pe care i-am încurajat să se interneze acolo. Sunt medici al căror nume a ajuns până la mine, de-a lungul timpului, medici buni, care au făcut cinste meseriei lor. E absolut groaznic ce s-a întâmplat acolo, și un semnal de alarmă pentru autorități. Cred că nu e mare diferență între Săpoca, și multe alte centre de psihiatrie din România. Ori asta ar trebui să dea de gândit, când ne gândim la ecologia violenței.

Dr. Gabriel Diaconu, psihiatru/ fb