La data de 15 august a.c., Poliţia a fost sesizată de către un bărbat, de 34 de ani, din Sânpetru de Câmpie, judeţul Mureş, cu privire la faptul că, o tânără, în vârstă de 26 de ani, din aceiaşi comună, ar fi sechestrată într-un imobil situat pe raza localităţii Ţagu, comuna Budeşti, judeţul Bistriţa-Năsăud.

La faţa locului indicat de bărbat a fost identificată tânăra, de 26 de ani, care le-a relatat poliţiştilor faptul că, în momentul în care ar fi vrut să părăsească imobilul ce-i aparţine mamei sale, situat în localitatea Ţagu, ar fi fost împiedicată să facă acest lucru, împotriva voinţei sale, de către un bărbat, de 41 de ani, din Lechinţa, care ar fi ameninţat-o cu acte de violenţă, fără a-i provoca leziuni sau vătămări corporale.

Cercetările sunt continuate, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

IPJ BN / Foto: colaj arhiva