Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

În fapt, la aceeaşi dată, pe raza municipiului Bistriţa, un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din judeţul Mureş, a fost depistat în flagrant, de către poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, în timp ce comercializa parfumuri către public, fiind identificate asupra sa mai multe parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, care purtau semne identice şi similare cu mărci înregistrate.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii activităţii infracţionale a bărbatului.

IPJ BN / Foto: colaj arhiva