Cei doi tineri din foto sunt Neagu Dragoș și Bucur Paul, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi “Petru Rareș” Fălticeni, aflați în practică la Detașamentul 4 Jandarmi Reghin din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș.

Stire inițială, aici: Muresean, disparut ieri, recuperat de salvamontisti in urma unei ample actiuni de cautare! FOTO

Ei au participat, alături de efective ale Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mureș, Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș și Salvamont Mureș la o misiune dificilă pentru căutarea unei persoane de 84 de ani, dispărută de o zi de la domiciliul său din localitatea Beica de Sus, județul Mureș.

Dând dovadă de spirit de observare, seriozitate și conștiinciozitate pe timpul executării misiunii, cei doi elevi au reușit să găsească persoana în cauză în viață la liziera unei păduri, ajutând-o să se deplaseze până la echipajul Salvamont, pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Felicitări celor doi pentru modul de acțiune și implicarea de care au dat dovadă!

Sursa: IJJ Mures