Un grav accident de ciruclație s-a produs aseara pe Drumul Național 14, între localitățile Hoghilag și Valchid.

Din primele informații, o căruță nesemnalizată a fost lovită din spate de un autoturism condus regulamentar de către un tânăr de 27 de ani din Hunedoara, singur în mașină.

În schimb, în căruță sunt răniți doi adulți și trei copii, dintre care 1 adult și 2 copii sunt inconștienți.

Au fost solicitate în sprijin două ambulanțe SAJ și 2 Ambulanțe SMURD Sighișoara.

I“La fața locului echipajele de prim ajutor au evaluat victimele și au acordat ingrijiri medicale urmând apoi transportul la spital. Astfel, la Spitalul de Urgență Mureș o ambulanță a transportat un copil 5 ani în comă profundă, un copil de aproximativ doi ani cu traumatism cranio-celebral, conștient, transportat de un echipaj de terapie intensivă SMURD Sighișoara împreună cu un adult cu escoriații, iar un copil de 7 ani a fost transportat de un echipaj de prim ajutor medical SMURD Sighisoara cu fractură de tibie. La Compartimentul Primire Urgențe Mediaș a fost transportat de o Ambulanță un copil de 5 ani cu escoriații. La Unitatea de Primire Urgențe Sibiu au fost transportate două persoane. Este vorba despre o femeie de proximativ 33 ani în stare de inconștiență cu o autospecială de prim ajutor medical SMURD Sibiu și un copil 7 ani cu fractură la o mână și dureri lombare transportat cu un echipaj de prim ajutor medical SMURD Mediaș”, a spus Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Atentie, imagini cu puternic impact emoțional…