Bilantul furtunii violente din Mures…

Meteorologii au emis, în ultimele 24 de ore, 12 avertizări cod roşu şi două avertizări cod portocaliu, fiind anunţate furtuni cu rafale de vânt care au depăşit 110 kilometri la oră. Au fost transmise şi 23 de alerte pentru populaţie prin sistemul Ro-Alert.

O furtună violentă a lovit și județul Mureş, aseară, a doborât zeci de arbori, a inundat mai multe străzi, dislocând canalele de scurgere a apei şi a lăsat mai multe localități fără curent electric, câteva dintre ele fiind și la această oră cu probleme.

Cele mai multe intervenții au fost în Tîrgu Mureș, unde mai mulți copaci și stâlpi s-au prăbușit. Au fost avariate cinci autovehicule, panouri publicitare, un chioșc de ziare, dar și “statiile de autobuz” sub forma de copertine florale puse la dispozitie călătorilor de Florea.

Și în Reghin au fost mai multe intervenții, cele mai serioase pagube fiind produse la două blocuri de locuințe, ale căror acoperișuri au fost decopertate de vânt.

S-a mai intervenit în Sighișoara, Luduș, Târnăveni, Lunca, Pănet, Sovata, Cristești, Sângeorgiu de Mureș, Hodac, Măgherani, Chețani, Livezeni, Vânători, Șăușa, Sânmărghita, Berghia, Pripoare, Cipăieni, Breaza, Idicel Sat, Osoi, Deleni, Idicel Pădure, Gurghiu, Sântioana și Fântânele.

Referitor la alimentarea cu energie electrică, au fost afectați peste 25.000 de consumatori din 12 localități. Mureșenii afectați au reclamat intervenția precară a echipajelor de la Electrica, mulți dintre ei fiind și la această ore cu probleme.

MS / ISU Mures /  Foto: Cristi Ronda‎ / Karim Najjar‎ – Probleme DeReghin / Nemes Gabriella / Sanyika Barabasi‎ – ‎Esti din Targu Mures daca… /  facebook