Pregătirile pentru vizita Papei Francisc la Blaj sunt aproape finalizate. Autorităţile au amenajat Câmpia Libertății, au reabilitat drumuri și parcuri, au făcut aranjamente florale în culorile papale și au amenajat locuri speciale de parcare la intrările în oraş dinspre Alba Iulia, Târgu Mureş şi Sibiu.

Potrivit organizatorilor evenimentului, pe Câmpia Libertăţii vor exista puncte de prim ajutor şi toalete ecologice. Pentru ca fiecare pelerin să poată urmări în condiţii foarte bune programul cultural-religios, organizat în intervalul orar 08.00-10.15, precum şi Sfânta Liturghie de la ora 11.00, pe Câmpia Libertăţii vor fi montate opt ecrane de mari dimensiuni

„În ziua de 2 iunie 2019, totul va fi organizat pentru ca fiecare pelerin să se simtă ca acasă, să se bucure din plin de întâlnirea cu Sfântul Părinte, precum şi de beatificarea celor şapte episcopi care s-au jertfit pentru apărarea credinţei şi a dreptului la existenţă a Bisericii Greco-Catolice din România”, au transmis reprezentanţii bisericii.

Papa va fi transferat cu elicopterul de la Sibiu la Blaj, unde va avea loc Liturghia cu Beatificarea celor 7 episcopi greco-catolici martiri pe Câmpia Libertăţii, la ora 11.00

Sursa: blajinfo.ro