Poate ajunge la peste 100.000 de euro pe an…

Salariul unui europarlamentar poate ajunge până la 8.757,70 euro în formă brută, începând din iulie 2018. Toți banii pentru salariile europarlamentarilor provin din bugetul Parlamentului European.

Toți europarlamentarii primesc același salariu, de aproximativ 8.700 de euro, din care se scad apoi taxele plătite către UE și contribuțiile. Astfel, salariul net al unui europarlamentar este de 6.824,85 de euro.

Pe lângă asta, majoritatea statelor membre UE își obligă europarlamentarii să plătească taxe și în țară, astfel că salariul pe care îl ia în mână un europarlamentar variază în funcție de legislația privind taxele din țara sa de origine.

Salariul unui europarlamentar este calculat ca reprezentând 38,5% din salariul de bază al unui judecător de la Curtea Europeană de Justiție, deci europarlamentarii nu au control asupra sumei pe care o primesc lunar pentru această funcție.

Deși toți europarlamentarii au același salariu, există și unele excepții: demnitarii care au avut un mandat în Parlamentul European și înainte de alegerile din 2009 au putut opta pentru a fi plătiți conform sistemului din țara lor, adică pentru a încasa același salariu precum membrii Parlamentului statului respectiv.

Pe lângă salariu, un europarlamentar mai primește și alte sume de bani pentru activitatea sa. Acestea sunt grupate în:

Sursa: digi24.ro