Nu s-a intamplat la noi, dar va oferim ca exemplu de #asaNU…

Un poliţist care s-a răsturnat cu maşina după ce a fost lovit de un alt autoturism, in aceasta dimineaţă, în Ploieşti, este cercetat, după ce colegii lui au stabilit că avea o alcoolemie de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Potrivit poliţiştilor, autospeciala Poliţiei s-a răsturnat pe o linie de tramvai în urma impactului cu o altă maşină.

Poliţistul implicat era singur în maşină şi se afla în timpul serviciului, fără semnale acustice şi luminoase în funcţiune. Nimeni nu a fost rănit în urma impactului.

Din primele verificări a rezultat că o maşină a intrat într-o intersecţie fără a respecta culoarea roşie a semaforului şi a lovit autospeciala. Colegii poliţistului au stabilit că acesta avea o alcoolemie de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că au început cercetările.

Sursa: mediafax.ro /  Foto: Renaşterea Bănăţeană