Donează sânge în acest week-end la Tirgu Mureș și mergi la Untold sau Neversea, este sloganul Caravanei care va poposi in acest sfârșit de săptămână la Târgu-Mureș.

Doritorii vor trebui să se deplaseze în Piața Teatrului unde va staționa Centrul Mobil de donare de sânge.

Vor primi în schimbul gestului un bilet gratuit de o zi la Festivalurile Untold sau Neversea.

De asemenea, cei care donează sânge la Centrul din Târgu-Mureș în perioada 13 mai – 29 iunie vor primi o reducere la abonamentele pentru aceste festivaluri, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș purtătorul de cuvânt al Centrului de Transfuzii Sanguine din Târgu-Mureș, Marinela Lazăr.

Sursa: radiomures.ro