Câțiva potestatari au fost opriți de jandarmi, astazi, înainte să ajungă în Piața Mare din centrul Sibiului, locul unde va avea loc Summitul liderilor europeni. Cu toate acestea, ei au aprobare pentru o manifestaţie între orele 11,00 şi 20,00 în Piaţa Unirii, scrie Agerpres.

Jandarmii i-au oprit pe protestatarii de la Asociaţia „Evoluţie în instituţie” în timp ce încercau să traverseze Piaţa Unirii, în timpul protestului celor de la Greenpeace.

Unul dintre protestatari, a declarat presei că este nemulţumit că nu este lăsat să afişeze un banner în Piaţa Mare, de unde să fie văzut de şefii de stat şi de guverne de la Summitul UE. El a susținut că Primăria Sibiu i-a aprobat să facă protest, joi, într-un loc pe care el nu l-a solicitat, adică în Piaţa Unirii, pe platoul din faţa Centrului Cultural „Ion Besoiu”.

Activiştii Greenpeace, militanţii pentru reunificarea României cu Republica Moldova şi cei din Asociaţia „Evoluţie în instituţie” vor organiza trei proteste în municipiul Sibiu, joi, în ziua în care şefii de stat şi de guvern participă la Summitul Uniunii Europene, potrivit unei informări remise luni, Agerpres, de către Primăria Municipiului Sibiu.

În 9 mai, Sibiul va fi, pentru o zi, capitala politică a Uniunii Europene, aici urmând să se reunească şefii de stat şi de guvern din UE. Summitul UE se va desfăşura în clădirea Primăriei Municipiului Sibiu din Piaţa Mare, iar preşedintele Klaus Iohannis va purta discuţii cu oaspeţii săi chiar în biroul pe care l-a ocupat când era primar al municipiului.

Sursa: protv.ro