Zoltan Papp este un zootehnist, realist în observații și idealist în aspirații, în vârstă de 50 de ani, care în urmă cu 24 ani a decis să pună punctul pe „I” în agricultură, şi s-a încăpăţânat să creadă cu tărie în visul său de a construi o fermă, care să îi asigure traiul familiei şi viitorul celor doi copii ai săi, acasă la Reghin.

Când a reuşit să pună bazele fermei, avea o diplomă de tehnician zootehnist, de la liceul agricol din Târgu-Mureş. A pornit în aventua vieții sale, cu două vaci și un grajd, construit dintr-un credit obținut prin intermediul unei Fundații pentru Promovarea Agriculturii Regionale, iar în paralel, și-a continuat studiile până la nivel de licență în domeniul zootehniei.

A avut doi mentori în zootehnie, a căror sfaturi le-a ascultat, și a ajuns să muncească efficient, și să anuleze ,,cheltuielile” inutile. Azi, muncește 150 de hectare de teren, și  crește 75 de vaci, care îi produc annual 160.000 de litri de lapte.

În urmă cu 20 de ani a cumpărat animale de la Staţiunea de Cercetări din Sângeorgiul de Mureş, a realizat însămânţări cu material seminal cumpărat de la o unitate de elită în domeniul reproductiei animalelor, care se ocupa cu selecția, testarea și ameliorarea taurilor și a vierilor de reproductive.

În urmă cu 16 ani, Zoltan Papp, câștiga două premii I la Expoziția Județeană de Taurine – Mureș și apărea pentru prima oară într-o revistă de specialitate la rubrica ,,Reportaj în fermă”, într-un articol intitulat ,,Un fermier care crede în sfatul specialistului “.

De atunci ambiţiosul crescător de animale a câștigat peste 50 de diplome și medalii, a absolvit o serie de cursuri de formare profesională, şi a terminat o facultate în domeniu. Zoltan e îndrăgostit de meseria de zootehnist, şi nu i s-a părut dificil, chiar şi în perioada în care, un litru de lapte valora mai puţin decât un litru de apă. A studiat în amănunt știința care are drept obiect cunoașterea, reproducerea, creșterea, alimentația, ameliorarea raselor și exploatarea animalelor agricole şi nu s-a oprit nici o clipă din drumul său.

Datorită perseverenței sale de a deveni cel mai performant crescător de animale din zonă s-a implicat în tot felul de proiecte și așa a ajuns la un moment dat să fie cooptat într-un proiect finanţat de Banca Mondială pentru Proiecte Agrozootehnice, şi să conlucreze timp de zece ani în domeniul cercetării ştiinţifice, lângă regretatul profesor universitar Emil Silvaş, (de care se leagă  primul transplant de embrioni la taurine, realizat în România).

Din acest schimb de experiență a învățat tot ce mai avea nevoie pentru a deveni un profesionist în zootehnia de vârf. Dovada este că în urmă cu 9 ani, Zoltan Papp, realiza primul transfer de embrioni în propria sa fermă, împreună cu specialistul dr. Lucian Hârceagă, medic veterinar epizootolog la Semtest BVN Târgu-Mureș.

Citeste mai mult pe viselenuautermenlimita.ro