In aceasta noapte, un avion Boeing 737, cu 143 de oameni la bord, a ratat aterizarea la o bază militară şi a ajuns în râul St. Johns din Jacksonville, Florida, iar 21 de oameni au fost răniţi.

Avionul, modelul 737-800, venea din Naval Station Guantanamo Bay din Cuba cu 136 de pasageri şi 7 membri ai echipajului şi urma să aterizeze pe Naval Air Station Jacksonville.

Avionul nu s-a scufundat, au mai anunţat oficialităţile, care au prezentat fotografii cu aparatul de zbor intact plutind.

Un pasager a declarat pentru CNN că zborul, care a plecat cu o întârziere de patru ore, a făcut „o aterizare cu adevărat grea” în Jacksonville, în timpul furtunii.

„Am ajuns jos, avionul literalmente a lovit pământul şi a ricoşat, era clar că pilotul nu avea controlul total asupra lui şi a ricoşat din nou”, a spus Cheryl Bormann.

Avionul aparţine companiei Miami Air International, care nu a comentat încă incidentul.