Luni începe la Reghin, în județul Mureș, construirea scaunului papal care va fi folosit de Papa Francisc în Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, în seara de 31 mai.

Proiectul scaunului aparține designerului reghinean Mihai Grama, stabilit la București, iar lucrarea se realizează într-o fabrică specializată în producția de mobilier tapițat.

Scaunul papal care se va afla în Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti cu ocazia vizitei Papei Francisc este acum în faza de desen, iar de luni se va trece la construire. Acesta este produs într-o fabrică din Reghin specializată în mobilier tapițat. Potrivit designerului Mihai Grama, scaunul va avea o structură din lemn şi va fi tapiţat cu stofă cu broderii. De asemenea, designul conţine motive arhitecturale ale Catedralei, monument istoric.

De numele municipiului Reghin se leagă și vizita istorică efectuată în România de Papa Ioan Paul al II-lea, în urmă cu 20 de ani. Atunci suveranul pontif l-a primit la București pe cardinalul greco-catolic Alexandru Todea care venea în scaun cu rotile transportat din locuința sa din Reghin – orașul în care al treilea cardinal al României și-a petrecut cea mai mare parte a vieții.

Sursa: RRA/RTM /  Foto: colaj