Atenție, încă ne aflăm sub avertizarea de Cod Galben…

În urma precipitaţiilor şi vântului de intensitate semnificativă din cursul zilei de ieri, au fost semnalate efecte negative în 4 judeţe Alba, Hunedoara, Mureş şi Timiş.

Detalii furtuna Mures, aici: Copaci cazuti pe carosabil si pe firele de inalta tensiune, in Mures!

Astfel, pompierii militari împreună cu autorităţile publice locale au acţionat pentru degajarea a 35 copaci doborâţi, 5 cabluri electrice şi 7 elemente de construcţie desprinse, fiind avariate 3 autoturisme şi 7 acoperişuri de imobile. Totodată, a fost evacuată apa din 5 curţi şi subsoluri inundate. În această dimineaţă nu mai erau solicitări de intervenţii din cauza vremii nefavorabile.

În ultimele 24 de ore, la nivel naţional au fost înregistrate 1.302 intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi pentru stingerea a 96 de incendii, 1.070 cazuri SMURD (1062 pentru acordarea primului ajutor medical şi 8 misiuni de descarcerare) şi 136 situaţii pentru înlăturarea efectelor de vreme rea şi pentru protecţia comunităţilor. La lăcaşurile de cult nu s-au înregistrat incendii.

Pe timpul slujbelor de Înviere, 31 persoane au fost asistate medical la faţa locului, iar 24 dintre acestea au fost transportate la unităţile spitaliceşti pentru investigaţii suplimentare.

În continuare, pe toată durata sărbătorilor, echipajele de pompieri salvatori rămân mobilizate pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical calificat.

Sursa: IGSU /  Foto: colaj arhiva