Nu e gluma! Se va întâmpla pe parcursul a două zile…

Pentru efectuarea de către CFR SA a unor lucrări la calea ferată, CFR Călători informează că în zilele de 7 și 8 mai 2019 între staţiile Hm Bixadu Oltului și Malnaș Băi se va face transbordare auto.

CFR Călători precizează că vor interveni următoarele modificări în circulaţia trenurilor:

Trenul IR 1645 București Nord – Târgu Mureș va circula ca tren IR 12645 pe ruta București Nord (pl. 12:15) – Malnaș Băi (sos. 16:08). Între stațiile Malnaș Băi și Hm Bixadu Oltului se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto. Pe distanța Băile Tușnad (pl. 17:24) – Târgu Mureș (sos. 21:42) va circula ca tren IR 12649.

Trenul IR 1646 Târgu Mureș – București Nord va circula ca tren IR 12646 pe ruta Târgu Mureș (pl. 12:45) – Băile Tușnad (sos. 16:54). Între stațiile Hm Băile Tușnad și Malnaș Băi Hm se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto. Pe distanța Malnaș Băi (pl. 18:12) – București Nord (sos. 22:00) va circula ca tren IR 12648.

”Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toți pasagerii să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare”, se încheie comunicatul CFR Călători.

Sursa: clubferoviar.ro / Foto: colaj