Aproape de finalizare o noua zona de agrement si sport…

Cea mai mare lucrare a Sibiului aflată în curs de derulare și cu șanse reale de a fi terminată în cursul acestui an este amenajarea Lacului lui Binder, pentru a fi transformat într-o zonă de agrement și sport. Investiția marchează două premiere: prima plajă artificială din zona și, mai important, prima investiție publică într-un sistem de wakeboarding și schi pe apă din Transilvania.

Prima plajă artificială…

Potrivit datelor din documentația de avizare a lucrărilor de intervenție, în zona plajei vor fi amenajate două terenuri de volei, dar și un loc de joacă pentru copii. Zona de plajă va fi dotată cu aproximativ 150 de șezlonguri, iar stratul de nisip va continua și sub apă. De altfel, după curățarea fundului lacului, în zona viitoarei plaje adâncimea apei a fost scăzută de la aproximativ nouă metri la 2,5 – 3 metri. Acest lucru s-a realizat deja cu ajutorul a câtorva mii de tone de piatră, turnate în lac.

Wakeboarding și schi pe apă…

În fața plajei și în zona de înot va fi amplasat pe apă și un parc de joacă plutitor, destinat tuturor categoriilor de vârstă. Luciul de apă aferent zonei de agrement va fi separat de zona dedicată practicării sportului printr-o baliză de protecție.

Instalația principală de wakeboarding și schi de apă va avea o lungime de aproximativ 450 de metri și permite utilizarea simultană a acesteia de către șapte persoane. Această instalație principală va avea cinci puncte de prindere, iar viteza instalației va fi una reglabilă, funcționând pe principiul instalațiilor de teleschi.

Finalizare în acest an, inaugurare anul viitor…

Termenul contractual de finalizare a lucrărilor este în cursul lunii decembrie 2019. Tocmai de acea, discuțiile deocamdată neoficiale din zona administrației locale au în vedere posibila inaugurare a acestui obiectiv abia în primăvara anului 2020.

Valoarea contractului de proiectare și execuție a fost semnat în primăvara anului trecut și are o valoare de 9,13 milioane de lei, la care se adaugă TVA. Contractul a fost atribuit prin procedură de achiziție publică societății sibiene Construcții SA, în asociere cu arhitecții de la Arhimus SRL Sibiu.

Sursa: turnulsfatului.ro