Momente tragicomice…

În aceasta dupa-amiaza, a avut loc o tentativă de jaf la o banca din Brasov. Autorul a intrat, a vazut si a plecat.

„Astăzi, în jurul orei 16.00, IPJ Brașov a fost sesizat cu privire la faptul că o persoană care avea fața acoperită și un obiect în mână, a pătruns într-o unitate bancară, situată pe raza municipiului Brașov.

Fără să exercite acte de violență și fără să-și însușească vreo sumă de bani, persoana în cauză a părăsit în fugă locația.

Polițiștii efectuează verificări, în vederea identificării persoanei și stabilirii stării de fapt”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.

Precizăm că la aceeași bancă din cartierul brașovean Răcădău, a fost aruncat în aer un bancomat, în urmă cu câteva luni. Este vorba despre o sucursală CEC Bank.

MS / IPJ Brasov / Foto: colaj arhiva