Ministerul Apărării din Sri Lanka a decretat, astazi, stare de asediu de 12 ore, începând de la ora locală 18.00 (12H30 GMT) după atentate. Starea va fi valabilă până luni, la ora locală 6.00.

Cel puţin 35 de cetăţeni străini au murit în exploziile de la hoteluri şi biserici produse duminică dimineaţă în Sri Lanka. Noul bilanţ este de 156 de morţi şi peste 400 de răniţi.

În biserici se celebra slujba de Paştele catolic…

Două deflagraţii s-au produs la biserica Sfântul Anton din Colombo şi la biserica Sfântul Sebastian din Negombo, localitate situată la nord de capitală.

Preşedintele Comisiei europene, Jean-Claude Juncker, şi-a exprimat „tristeţea” şi „oroarea” în faţa seriei de explozii din Sri Lanka, afirmând că Uniunea Europeană este gata să sprijine.

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a denunţat un atac „abonimabil asupra credincioşilor”, iar cancelarul federal german Angela Merkel s-a declarat „îngrozită de vestea că în Sri Lanka creştini au fost atacaţi şi ucişi în timpul slujbei de Paşte”.

Premierul britanic Theresa May a condamnat „actele de terorism (…) cu adevărat îngrozitoare. „Trebuie să ne unim pentru ca nimeni să nu îşi mai practice credinţa în frică”, a adăugat ea pe Twitter, adresând „cele mai sincere condoleanţe” tuturor persoanelor afectate.