Nu este un număr neobișnuit de pelerini pentru harghiteni, în unii ani fiind prezenți la Sanctuarul marian de la Șumuleu Ciuc chiar și jumătate de milion de oameni de Rusalii.

De data aceasta, însă, numărul vizitatorilor ar putea fi dublu.

Prin urmare, autoritățile pregătesc peste 200 de programe pentru ca pelerinii să rămână mai mult de o săptămână în zonă, până la sărbătoarea Rusaliilor din 8 iunie.

Programele pregătite de autoritățile harghitene pentru turiști și pelerini vor putea fi accesate prin aplicația Visit Harghita, cu această ocazie fiind lansată și varianta pentru telefonul mobil a aplicației.

Prin intermediul acesteia se oferă locuri gratuite de cazare pentru 100 de mii de pelerini.

Aceste locuri vor fi la casele de cultură, școli precum și la oameni din Șumuleu Ciuc sau din alte localități ale județului.

Sursa: Cristina Bulbescu – RTM