Până la finalul lunii mai, ANAF trebuie „să se dea peste cap” și să plătească sumele aferente taxei auto, a declarat, ieri, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

Dacă situația nu va fi rezolvată, ministrul amenință cu demiteri, informează Mediafax.

Ministrul a mai spus că există banii pentru plata sumelor de bani din taxa auto și că singurii care nu vor primi banii sunt cei a căror situație nu este foarte clară și ANAF a solicitat lămuriri suplimentare.

„Oamenii trebuie să își primească banii înapoi. Până la sfârșitul lunii mai anul acesta trebuie să îi primească. Avem și excepții, sunt cazuri în care există neclarități legate de partea de proprietate. Sunt câteva chestiuni pentru care ANAF-ul a cerut câteva clarificări, dar pentru tot ce este clar și există decizie de impunere se plătește”, a mai spus ministrul Finanțelor.

Sursa: mediafax.ro