Individul a fost scos din casa, dar nu si retinut! Lege prea blanda…

Un ordin de protecţie provizoriu a fost emis de către poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Râciu, faţă de un bărbat, de 39 de ani.

Azi noapte,în jurul orei 00.20, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Râciu au fost sesizaţi prin Apel 112, de către o femeie, despre faptul că a fost agresată fizic de concubinul acesteia.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că în data de 17 aprilie a.c., în jurul orei 22.00, în timp ce se afla în locuinţa comună din localitatea Râciu, sub influenţa băuturilor alcoolice, un bărbat, de 39 de ani, şi-a agresat fizic concubina, ameninţând-o atât pe aceasta, cât şi pe fiica lor minoră.

După evaluarea stării de fapt, poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu faţă de bărbat, pe o perioadă de 5 zile, acesta fiind obligat să păstreze o distanţă de 200 de metri faţă de concubina şi fiica acestuia.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

IPJ Mures /  Foto: colaj arhiva