Ieri, în jurul orei 13.40, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş l-au depistat, pe raza localităţii Lancrăm, pe un tânăr de 24 de ani, din judeţul Mureş, în timp ce oferea spre vânzare mai multe pilote, pentru care nu a putut prezenta documente legale de deţinere şi comercializare.

Cu ocazia controlului efectuat, în autoturismul tânărului au fost găsite 8 pilote, în valoare de 224 de lei, pe care poliţiştii le-au confiscat, în conformitate cu prevederile Legii 12/1990 privind comerţul.

Tânărul care încerca să le vândă a fost sancţionat contravenţional, în baza aceleiaşi prevederi legale.

IPJ Alba /  Foto: colaj arhiva