Desfasurare impresionanta de forte…

În cadrul unui exerciţiu NATO, care se desfăşoară zilele acestea în poligonul de la Cincu, unitatea de primiri urgenţe (UPU SMURD) din cadrul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş va primi în cursul după-amiezii de astăzi aproximativ 20 de răniţi.

Astfel, la nivelul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş va fi declanşat Planul Alb pentru managementul incidentelor cu victime multiple.

Planul alb include: alertarea, declanşarea, crearea centrului de comandă şi control la nivelul spitalului, organizarea primirii urgenţelor, triajul, eliberarea locurilor de internare, oprirea activităţilor curente care nu au caracter de urgenţă şi dirijarea resurselor către rezolvarea situaţiei de urgenţă, rezolvarea situaţiilor speciale cum ar fi decontaminarea victimelor în cazul contaminării acestora cu substanţe chimice, radioactive sau biologice, organizarea comunicaţiilor interne şi externe, inclusiv punctul mobil de comandă al ISU.

Victimele vor fi transportate la UPU SMURD atât cu elicopterul SMURD, cât şi cu ambulanţele, în funcţie de gravitatea leziunilor.

Deşi este un exerciţiu, victimele vor fi prezente fizic în serviciul UPU SMURD, iar organizarea primirii urgenţelor şi triajul desfăşurându-se în mod real.

Totodată, facem un apel către aparţinătorii pacienţilor care sunt deja în UPU SMURD să dea dovadă de înţelegere şi să conştientizeze importanţa acestui exerciţiu. De asemenea, îi rugăm să nu aglomereze inutil spaţiul de aşteptare de la UPU.

Sursa: SCJUM /  Foto: Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”