Cel mai nou sondaj IMAS aruncă PSD pe locul doi la europarlamentare, la 4 puncte procentuale în urma PNL. Este pentru prima dată în sondajele IMAS când PSD e devansat.

PNL ar obţine 25,2% din voturile românilor dacă duminică ar avea loc alegeri europarlamentare. Ar obţine astfel cu 4 procente mai mult decât PSD, care este cotat cu 21,5% din voturi.

Alianţa USR-PLUS ar strânge 17,7% din voturi, iar ALDE ar obţine 12,7%. Top 5 este completat de Pro România a lui Victor Ponta cu 11,2 la sută din voturi.

Haideţi să facem o comparaţie a acestor rezultate cu cele din luna martie. Observăm nişte schimbări destul de importante. Asistăm la o rocadă între PNL şi PSD.

În februarie, PSD era pe primul loc şi strângea 22,7% din voturi, dar am văzut că luna trecută cota a scăzut cu 1,2%. PNL e marele câştigător al lunii, crescând cu 2,6 procente faţă de luna martie.

În ceea ce priveşte Alianţa USR-PLUS vedem că schimbarea este aproape nesemnificativă. A pierdut, însă, 0.2% din voturi. ALDE în schimb a câştigat tot 0.2%. Iar Pro România este într-o scădere destul de serioasă, de 2,2 procente.

Sursa: digi24.ro /  Foto: colaj