Care a fost cea mai activa zi, cele mai populare ore…

Suntem mai sănătoși și ne bucurăm de un număr dublu de ore de mișcare față de media națională, conform studiului 7card în Târgu-Mureș.

Astăzi, 2 aprilie, 7card participă în premieră la Târgul de Cariere din oraș, unde vizitatorii standului 7 card au șansa de a câștiga un abonament de o săptămână în rețeaua 7card.

“Vom continua să oferim târgumureșenilor un spectru cât mai larg al activităților sportive, prin încheierea a cât mai multe parteneriate cu angajatorii din oraș. Ne bucurăm că multe companii s-au implicat deja iar altele își doresc să se implice. Faptul că oamenii privesc serviciul nostru ca o soluție eficientă cu multiple beneficii de ambele părți ne face să ne dorim să fim și mai activi în Târgu-Mureș și să reprezentăm și pe viitor un partener de încredere” a declarat Andrei Crețu – unul din fondatorii 7card.

7 card – este cunoscut la nivel național în orașele mari ale țării dar mai puțin în orașele mici. De aceea, compania s-a decis să facă un cadou locuitorilor orașului și să realizeze un studiu personalizat. Au sumarizat rezultatele acestui studiu, intr-un infografic reprezentativ pentru oraș.

Abonamentul 7card, instrumentul prin care salariații se pot bucura de intrări la sălile de sport din oraș, dar și de o varietate de alte activități sportive, se bucură de popularitate în orașul nostru.

Cu ajutorul cardului 7 card, în Târgu-Mureș putem desfășura activități sportive care variază de la aerobic și fitness la cycling, yoga sau zumba. Pe lângă faptul că abonamentul este oferit ca un beneficiu și astfel utilizatorii fac practic o economie importantă, cardul le oferă și o serie de reduceri la servicii conexe oferite de partenerii din rețea, servicii precum spa, servicii de înfrumusețare, ateliere culturale și multe altele. Aceste activități duc la menținerea sănătății fizice și mentale ale utilizatorilor, precum și la reducerea nivelului de stres suportat zilnic. Beneficiile 7card sunt deci multiple atât pentru angajați cât și pentru angajatori.

Beneficiile la nivelul companiilor din oraș încep cu impactul asupra angajaților, care sunt mai motivați și mai sănătoși, lucru care duce la creșterea productivității lor. Mai mult, oferirea serviciului 7card face companiile mai atractive în procesul de recrutare a noilor angajați, mai ales a celor tineri. 7card oferă companiilor partenere o platformă de administrare, un sistem de asistență pentru utilizatori și multe alte beneficii.

În orașul Târgu-Mureș, angajații se bucură în medie de un număr dublu de ore/abonat decât media națională, ceea ce îi face să fie printre cei care profită cel mai mult de beneficiile acestui serviciu. Mai mult, într-un clasament al celor mai ”prietenoși” abonați (utilizatorii cu cei mai mulți prieteni cărora le-au oferit acces la abonamentul 7card), târgumureșenii ocupă primul loc la nivel național. Mai multe informații despre activitatea sportivă a abonaților 7card din Târgu-Mureș găsiți în infograficul atașat, care sintetizează concluziile studiului celor de la 7card asupra obiceiurilor sportive ale târgumureșenilor.

Cu peste 1.700 de companii care folosesc 7card, acest serviciu oferă acces în cea mai extinsă și diversă rețea de centre și activități sportive din România. În 2018 peste 70.000 de români au folosit 7card în peste 650 de centre sportive din întreaga țară, acumulând împreună peste 213 ani de mișcare, ceea ce echivalează cu peste 1.000.000.000 de calorii arse.

Compania Benefit Seven a fost înfiinţată în 2011 şi are trei acţionari: Andrei Creţu, Iulian Cîrciumaru şi Cătălin Ivaşcu.  În februarie 2016, Sodexo, lider pe piaţa tichetelor de masă, a tichetelor cadou şi soluţiilor de incentivare, a preluat 20% din acţiunile Benefit Seven, companie ce deţine 7card.