Aproape 90 la sută dintre şoferi vor plăti poliţe RCA mai ieftine pentru că nu au fost implicați în accidente, potrivit Autorității de Supraveghere Financiară. Patronii firmelor din domeniu avertizează însă că o poliță RCA prea ieftină riscă să nu acopere reparațiile în service.

Șoferii din clasa de bonus 8 vor plăti prime de asigurare mai ieftine cu 50%. Milioane de șoferi vor plăti RCA mai ieftin după ce expiră actualele polițe de asigurare obligatorii. Cel puțin așa arată cele mai recente calcule făcute de experții Autorității de Supraveghere Financiară.

Companiile de asigurări avertizează însă că există riscul ca banii colectați din polițele RCA să nu acopere costul reparațiilor.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis să nu elimine polița RCA valabilă o lună.

Consiliul Concurenței a recomandat renunțarea la această primă de asigurare pe motiv că mulți șoferi uită să o prelungească. Primele RCA pe o lună reprezentau aproape 25% din totalul polițelor de asigurare, la începutul anului.

Valoarea medie a primei RCA în 2018 a fost de 612 lei, mai arată datele Autorității de Supraveghere Financiară.

Sursa: tvr