Românii ar putea opta între două modele de cărți de identitate, cu cip și fără, în viitorul apropiat, după ce Uniunea Europeană va impune schimbarea formatului acestora și introducerea unor noi elemente de siguranță.

Noul regulament al Uniunii Europene cu privire la întărirea elementelor de securitate în documentele de identitate va intra în vigoare în luna iulie.

Noile cărți de identitate vor avea dimensiunile unui card bancar.

Acestea vor trebui, de asemenea, să includă o fotografie și două amprente digitale ale titularului, stocate în format digital, pe un cip fără contact. Cărțile de identitate vor indica codul de țară al statului membru emitent, în interiorul unui steag al UE.

Noile norme vor intra în vigoare la 2 ani de la adoptare.

Sursa: news.ro