Viitorul naţiunii maghiare depinde de copiii, de aceea, cea mai importantă sarcină este de a schimba situaţia demografică nefavorabilă; guvernul maghiar lucrează la acest lucru de ani de zile, a spus Árpád János Potápi, secretarul de stat ungar responsabil pentru politică naţională.

Declaraţia a fost făcută ieri, la Palic, unde oficialul ungar a oferit, în cadrul seriei de programe “Anul familiilor maghiare de peste hotare”, pachete-cadou pentru sugari, pentru 80 de familii din Voivodina.

Acesta a adăugat că este important să fie născuţi cât mai mulţi copii, peste tot, iar pentru asta este nevoie ca percepţia
societăţii să se schimbe fundamental.

Datoria guvernului este aceea
de a lua cât mai multe măsuri posibile, care să ducă la modelarea opiniilor părinţilor şi să creeze un mediu social, economic şi politic în care oamenii să îşi dorească să aibă cât mai mulţi copii. Acest lucru se aplică nu numai Ungariei, ci întregului Bazin Carpatic, a spus secretarul de stat.

Árpád János Potápi a reamintit că anul trecut a fost “Anul familiilor maghiare de peste hotare”, iar ca o continuare a
acestuia, Secretariatul de Stat pentru Politicile Naţionale a anunţat, pentru anul 2019, “Anul copiilor maghiari de peste
hotare”. Anul trecut, “obligaţiunea de bebeluş” şi subvenția maternală din Ungaria a fost extinsă şi peste hotare, iar în anul curent, acestora le-a fost adăugat pachetul-cadou pentru sugari, la
care are dreptul fiecare familie maghiară de peste hotare, care în 2018 a solicitat subvenţia maternală.

Prin intermediul programului “Cordonul ombilical”, părinţilor de peste hotare li se oferă un pachet-cadoul util, care să îi ajute în prima perioadă de după ce au devenit părinţi, a subliniat secretarul de stat.

Sursa: MTI