Eurodeputaţii au votat in urma cu putin timp, cu o largă majoritate, renunțarea la schimbările sezoniere ale orei în Uniunea Europeană, începând cu anul 2021.

În conformitate cu o propunere adoptată la începutul acestei luni şi de Comisia pentru transport şi turism a Parlamentului European, statele membre UE vor renunţa la practica de a-şi schimba ora de două ori pe an şi vor decide dacă preferă să rămână la ora standard sau de iarnă sau să menţină permanent ora de vară.

Conform proiectului de rezoluţie, ţările europene care decid să menţină permanent ora de vară vor efectua ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021. Pe de altă parte, ţările care preferă să rămână la ora standard sau de iarnă îşi vor putea schimba ora pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021.

Statele membre trebuie să informeze Comisia Europeană asupra alegerii lor înainte de aplicarea măsurii până în aprilie 2020, iar apoi să se coordoneze cu executivul comunitar pentru ca deciziile individuale luate să nu afecteze funcţionarea pieţei unice.

Iniţial, Comisia a dorit să impună la renunţarea la această practică din 2019, dar rapiditatea demersului a întâmpinat rezistenţă din partea unora dintre statele membre.

Sursa: protv.ro /  Foto: colaj