In anul 2011, combinatul AZOMUREŞ a oferit municipiului Târgu Mureş, cu titlu de donaţie, un teren cu o suprafaţă de 30,48 hectare pe care se află batalul cu reziduuri chimice închis de societate, care necesita investiţii de ecologizare.

Negocierile cu AZOMUREŞ au fost purtate la acea vreme, de o comisie formată din şapte persoane delegate de CL Târgu Mureş: viceprimarii Claudiu Maior, Sandor Csegzi şi consilierii locali Levente Bakos, Sandor Torzsok, Andras Peti, Bogdan Buda şi Liviu Todoran.

Proiectul din fonduri europene a fost castigat, desigur, pe bune, doar ministrul al mediului era tirgumureseanul Borbely Laszlo, UDMR, actual consilier in guvernul Dancila.

În 20 februarie 2012, Primăria Târgu Mureş anunţa că ministerul Mediului a aprobat proiectul de ecologizare a iazului batal de la combinatul de îngrăşăminte chimice Azomureş şi că urmează să se semneze contractul de finanţare europeană, în cadrul Programului Operaţional Sectorial (POS) Mediu.

Ulterior, a fost obtinuta finantarea via POS Mediu în proporţie de 98%, dar cu condiţia ca acesta să fie preluat de administraţia publică locală. În schimbul acestei investiţii, estimată la circa 25 milioane de euro, AZOMUREŞ ar urma să susţină un proiect de investiţii al administraţiei publice locale în valoare de peste 1-2 milioane de euro.

Manager de proiect a ajuns domnul ex viceprimar, reprezentant al CSM Tg Mures in adunarea generala a Federatie Romane de Motociclism, ”rector” al ”universitatii” cultural stiintifice a primariei, consilier personal al primarului actual, adica Csegzi Sandor.

Care credeti ca este starea proiectului dupa 7 ani de la semnarea contractului…

Managementul ”bun” combinat cu un contract semnat cu cei de la Geiger, care avea niste clauze prin care puteau mari preturile unilateral, au facut ca in 2016 sa ajunga sa nu mai fie bani pentru finantare si de atunci, conducatorii PNL-ALDE-UDMR-PSD, majoritari si in 2011 si in 2016-2019 au ajuns la tribunal.

Cam asa arata acum lucrarile. Desigur, acolo va fi un loc cu verdeata si parc pentru tirgumureseni, iar ecologizarea s-a facut ca la carte. Nu se stie cind va fi, dar va fi.