Cazuri care necesita suspendarea permisului pe viata….

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au reţinut pentru 24 de ore, la data de 17 martie a.c., un bărbat de 47 de ani, cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere.

La data de 16 martie a.c., în jurul orei 21.30, pe DJ 153B, în apropierea localităţii Glodeni, bărbatul în cauză, în timp ce conducea un autoturism, a accidentat uşor un pieton, de 30 de ani, după care a părăsit locul accidentului.

În urma activităţilor specifice, poliţiştii au reuşit identificarea acestuia, ca fiind un bărbat de 47 de ani, din localitatea Gorneşti, iar întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultându-i o valoare de 0.68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în baza de date s-a constatat faptul că bărbatul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului şi părăsirea locului accidentului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş.

IPJ Mures /  Foto: colaj arhiva