Judecătorii din cadrul Judecătoriei Târgu Mureş, întruniţi în Adunarea Generală din data de 25.02.2019, cu unanimitate de voturi, au decis exprimarea publică a dezacordului cu privire la modul lipsit de transparenţă în care a fost adoptată O.U.G. nr. 7/2019, precum şi cu privire la efectele pe care acest act normativ le-ar putea avea asupra actului de justiţie şi în final asupra cetăţenilor României.

Astfel, prin solicitarea avizării proiectului ordonanţei de urgenţă de către Consiliului Superior al Magistraturii cu doar o zi înainte de adoptarea lui, a fost ignorat rolul Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenţei justiţiei.

Modificările aduse prin O.U.G. nr. 7/2019 nu acţionează în scopul declarat în expunerea de motive şi preambulul ordonanţei, fiind arbitrară faţă de expunerea de motive, cu excepţia prevederilor privind concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii.

Se încearcă scoaterea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie de sub conducerea Parchetului General, urmărindu-se constituirea unui „Parchet Extraordinar”. Este prejudiciat astfel statutul constituţional al procurorilor prin încălcarea principiului controlului ierarhic consacrat de Constituţie.

În condiţiile nedefinirii termenului „bună reputaţie”, în lipsa căreia magistratul va fi eliberat din funcţie, s-a considerat că această modificare aduce o atingere gravă şi imprevizibilă statutului judecătorilor şi procurorilor.

Colegiile de conducere nu vor putea să ia hotărâri şi implicit măsuri administrative (de multe ori urgente) în materiile care nu sunt acoperite de legi, ducând astfel la blocaje a activităţii instanţelor.

Pentru exprimarea nemulţumirii faţă de cele arătate mai sus, Adunarea Generală a decis ca măsură de protest ieşirea judecătorilor în faţa Palatului de Justiţie din Târgu Mureş, zilnic, în perioada 26 februarie 2019 – 1 martie 2019, de la orele 16:00.

MS / Foto: digi24/arhiva