Samsung a anunțat miercuri că din primăvara va fi disponibil pe piață primul smartphone flexibil al unei companii mari, modelul Galaxy Fold care va costa 1.980 de dolari și va ajunge în Europa la început de mai. Este un moment istoric pentru evoluția smartphone-urilor, iar modelul încorporează multă tehnologie interesantă. Pe de altă parte, prețul este extrem de mare și scepticii spun că piața nu cerea un astfel de telefon, mai ales la un preț atât de mare încă de la prima generație.

Galaxy Fold se deschide precum o carte și se transformă dintr-un smartphone de 4,6 inci, într-o tabletă de 7,3 inci. Samsung spune că a proiectat o balama sofisticată cu mai multe trepte de interblocare. Acest sistem este ascuns, pentru ca telefonul să își mențină designul elegant, spune compania care încearcă să răspundă scepticilor care sunt convinși că telefonul nu poate rezista la mii de închideri și deschideri.

Terminalul ”le răspunde scepticilor care spuneau că deja s-a făcut tot ce se putea face. Suntem aici pentru a le arăta că se înșală”, a spus la San Francisco, DJ Koh, director executiv al Samsung Electronics.

Sursa: hotnews.ro