Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au ridicat 210 litri de băuturi alcoolice, fără documente legale, de la un bărbat care le transporta cu o autoutilitară. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş cercetează un bărbat, din judeţul Maramureş, pentru deţinerea în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita prevăzută de lege.

În fapt, în data de 21 februarie a.c., în jurul orei 01.05, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Tîrgu Mureş, au oprit pentru control, pe strada 22 Decembrie 1989 din localitate, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 47 de ani, din judeţul Maramureş.

În urma controlului, în interiorul autoutilitarei a fost descoperită cantitatea de 210 litri de lichid cu miros specific de alcool, ambalată în 9 recipiente de plastic, de diferite capacităţi, fără a avea aplicate etichete de marcaj fiscale.

Pentru stabilirea substanţei din interiorul recipientelor din plastic, au fost luate probe şi contraprobe, pentru a fi trimise Direcţiei de Sănătate Publică Mureş, în vederea determinării masei de lichid identificată şi a concentraţiei de alcool.

Poliţiştii au ridicat toată cantitatea de lichid şi au întocmit dosar penal pentru nerespectarea prevederilor Codului Fiscal.

IPJ Mureș / Foto: colaj arhiva