Update IPJ:  Din primele cercetări, se pare ca accidentul s-ar fi produs pe fondul vitezei neadaptate. Pe Drumul Național 14, la kilometrul 66+800 de metri, pe un tronson în curbă la dreapta, un șofer în vârstă de 45 de ani din județul Mureș, care conducea un autoturism pe sensul Mediaș-Sighișoara a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă regulamentar din sens opus de către un bărbat în vârsta de 61 de ani, din județul Alba. Din impact a fost acrosat și autoturismul aflat în spatele mașinii care a pătruns pe contrasens. În urma coliziunii, au rezultat decesul șoferului din Mureș și al unei tinere în vârstă de aproximativ 20 de ani, rănirea grava a unei adolescente în vârstă de 16 ani, a unei femei de 45 de ani, toate 3 din Mureș, pasagere în același autoturism, și rănirea șoferului autoutilitarei. Din al treilea autovehicul nu au fost persoane rănite”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În urma cu puțin timp, a avut loc un grav accident de circulație, pe DN 14, în afara localității Dumbrăveni. Două persoane au murit, iar alte trei sunt grav rănite.

Potrivit polițiștilor, două autoturisme și o autoutilitară pentru marfă s-au ciocnit pe DN 14. În urma impactului, un bărbat și o femeie au murit, iar alți trei adulți sunt răniți grav.

La fața locului s-au deplasat de urgență cinci ambulanțe, un echipaj de descarcerare și două echipaje SAJ.

Traficul este blocat total.

Revenim cu amanunte.

Atenție, imagini cu puternic impact emoțional…

Sursa:oradesibiu.ro / Foto: Alexandru Andrei