DIICOT. Liber la fumat marijuana, daca le spui procurorilor de la cine ai cumparat!

Procurorul Bogdan Felician Voicu, şeful interimar al Secţiei pentru combatere a traficului de droguri din DIICOT a anunţat că este de acord cu practica procurorilor de a renunţa la urmărirea penală împotriva celor care sunt acuzaţi de deţinere de droguri uşoare în vederea consumului.

Declaraţia neaşteptată a fost făcută chiar în plenul Consiliului Superior al Magistraturii. Voicu a explicat că doar anul trecut, procurorii DIICOT au dat soluţii de renunţare la urmărirea penală (RUP) în aproape 2.000 de dosare de deţinere de droguri uşoare în vederea consumului. La intervenţia ministrului Justiţiei, prezent la dezbatere şi care a solicitat clarificări, procurorul Bogdan Voicu a subliniat că nu susţine dezincriminalizarea posesiei de droguri uşoare pe motiv că de la anchetarea unor simpli consumatori s-a ajuns la prinderea unor reţele întregi de traficanţi.

„Nu o dată s-a întâmplat, cu mijloace specifice de investigaţie şi cu cheltuieli relativ minime, de la un dosar relativ simplu de deţinere de droguri în vederea consumului propriu, a fost devoalată şi trasă la răspundere penală o adevărată grupare implicată, organizată”, a declarat procurorul Bogdan Voicu, şeful Antidrog din DIICOT.

Experţii din sistem susţin că practica procurorilor în astfel de cazuri este una raţională, statul neavând niciun interes în a băga la puşcărie sute de tineri pentru astfel de „găinării”.

Sursa:money.ro /  Foto: colaj