ATENTIE, soferi! Politia va putea dispune ridicarea masinilor parcate pe trotuar!

Ieri, 4 februarie 2019, a fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede modificarea alineatului 1 în cadrul articolului 64 din cadrul secţiunii de Reguli pentru circulaţia vehiculelor, pentru a putea permite poliţiei rutiere dispunerea ridicării vehiculelor staţionate neregulamentar.

Propunerea legislativă numărul B12/2019, depusă la Senat marţi, introducerea alineatul (1) al art. 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, articol care face referire la oprirea, staţionarea şi parcarea pe drumurile publice.

Astfel, art. 64 va avea următorul înţeles: “Poliţia rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar. Ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz”.

Pentru ca această propunre să intre în vigoare este necesar să fie adoptată de Parlament, să fie promulgată de şeful statului şi apoi să fie publicată în Monitorul Oficial.

Sursa: zf.ro /  Foto: colaj arhiva