Noul proces verbal cu caracter de titlu executoriu, în urma căruia amenzile de circulație pot fi achitate la jumătate în termen de 48 de ore până la 15 zile lucrătoare, a intrat in vigoare la inceputul saptamanii.

Sistemul a fost aplicat până acum doar ca proiect pilot și doar în cazul amenzilor de circulație. Instituirea unui sistem electronic și a unui cont unic de plată a tuturor amenzilor la nivel național urmează abia a fi aprobată la nivel de hotărâre de Guvern.

Proiectul de lege care extinde la 15 zile lucrătoare termenul de achitare la jumătate a amenzilor a fost elaborat încă din 2015, dar a fost adoptat abia în vara anului trecut de majoritatea parlamentară, în condițiile în care tot aleșii puterii au inițiat recent un proiect prin care propun reducerea termenului de achitare în cazul tuturor amenzilor, scrie profit.ro. 

În vederea aplicării noii proceduri, Ministrul Afacerilor Interne a emis, iar apoi publicat în Monitorul Oficial la 27 noiembrie noul model de proces-verbal de constatare a contravenției, utilizat în activitatea de control în domeniul circulației pe drumurile publice. În ordin era stabilit că noul model va fi aplicat în termen de 60 de zile de la publicare, având în vedere timpul necesar tipăririi și distirbuirii npului tipizat, astfel că termenul de intrare în vigoare este 26 ianuarie.