La sediul ADR Centru din Alba Iulia, domnul Fülöp László Zsolt, primarul orasului Sovata, a semnat contractul de finantare in cadrul Axei Prioritare 7 a programului REGIO 2014-2020, prin care vor fi alocate sume pentru investitii dedicate dezvoltarii durabile a turismului. La Sovata-Mures, vorbim de reabilitarea a mai mult de 5,4 km strazi, prin proiectul ”Modernizare strazi urbane in orasul Sovata”.

Concret, prin proiectul ”Modernizare strazi urbane in orasul Sovata” se vor amenaja – in termen de doi ani si jumatate – 16 strazi din oras, in lungime totala de 5.43 kilometri, adica mai mult de 2,6 ha de teren. Prin reabilitarea acestor artere rutiere, zona Statiunii turistice Sovata va fi valorificata ca areal de agrement multifunctional in aer liber, iar potentialii beneficiari ai proiectului din mediul privat si-au exprimat dorinta de a realiza minim cinci investitii noi, care vor genera in mod direct un numar de minim 16 noi locuri de munca. Edilii estimeaza ca in termen de cinci ani, numarul de turisti din statiune va creste cu 22% fata de anul de referinta. Valoarea totala a acestui proiect este de 9.269.513,75 lei, din care 98% sunt alocati prin POR 2014-2020, respectiv putin peste noua milioane lei – aproximativ 2.034.000 euro.

Sursa: regio-adrcentru.ro